FacebookTe asteptam si pe Facebook

MAI MULT DECAT TEATRU

Într-o ţară în care mulţi – în primul rând intelectualii! – se plâng că “moare cultura”, ar trebui să privim cu mai multă atenţie la Festivalul Theaterstock. Poate fi, din punctul meu de vedere, un program de succes într-o existenţă cam cenuşie şi aiurită a Bacăului. Şi nu doar din punct de vedere cultural.

afis teatru

Importanţa festivalului depăşeşte sfera strictă a lumii teatrale. În jurul Theaterstock – şi datorită lui – se poate construi, de fapt, acel Bacău cultural atât de mult şi de mulţi dorit, dar şi alte elemente de dezvoltare ce definesc o comunitate. Sibiul, cu Festivalul său Internaţional de Teatru, a lansat cu succes, în România, un model care funcţionează de mult şi în alte părţi: organizarea de festivaluri pentru a stimula turismul cultural şi pentru a dinamiza viaţa economică, socială şi culturală a oraşelor.

Apar în ţară tot mai multele festivaluri serioase (evident, nu mă refer la manifestările electorale cu mici, bere ori fasole cu cârnaţi, cu care primarii îşi binecuvântează cetăţenii, condimentând totul cu vreo vedetă şi punând deasupra eticheta “festival”), tot mai bine organizate, care aduc un plus de creativitate şi de dinamism vieţii de toate zilele în comunităţile locale. Ele sunt o formă de a transforma ceea ce se crede îndeobşte despre cultură.

Cultura nu mai e, în zilele noastre, doar un lux ori un ornament cu care să te lauzi la ocazii festive, cultura nu mai înseamnă doar un elitism prost înţeles, ci este o formă complexă de dezvoltare economică, socială şi comunitară. În Uniunea Europeană, industriile culturale au o contribuţie însemnată la PIB şi creează locuri de muncă. A început şi în România să se simtă acest lucru.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code