FacebookTe asteptam si pe Facebook

ŞI D.N.A. MERGE LA TEATRU

DNA Bacău anchetează modul în care s-au cheltuit fondurile publice alocate festivalului de teatru Theaterstock. Evenimentul s-a desfășurat în Bacău, în perioada 1-16 august 2015, și a fost organizat de Consiliul Local și Teatrul Municipal Bacovia. În acest moment, este începută urmărirea penală “in rem” (adică doar cu privire la faptă), referitor la o posibilă fraudare a fondurilor publice.

Sigarta-PandeleDescris de organizatori ca fiind ceva ce “n-a mai văzut Bacăul”, festivalul de teatru Theaterstock a înghiţit aproape o jumătate de million de euro din bani publici şi alte sume provenind din sponsorizări, donaţii şi acţiuni de mecenat. În presa locală şi naţională au apărut, încă din anul trecut, semnale repetate privind unele neclarităţi în gestionarea, cheltuirea si justificarea unor sume de bani.
Rând pe rând, au apărut nemulţumirile unor teatre, formaţii şi societăţi prestatoare de servicii, ca urmare a nerespectării, de către Teatrul Bacovia şi Asociaţia “Muze colorate” (partener şi co-organizator al Festivalului), a clauzelor contractuale, respectiv neplata drepturilor băneşti. De asemenea, conform Agenției Naționale de Integritate, directoarea Anca Sigartău ar fi încasat ilegal bani din fondurile Theaterstock, aflându-se într-un posibil conflict de interese de natură penală. Nu este clar nici dacă Dragoș Pandele, asistentul financiar, personal și voluntar al Ancăi Sigartău, a luat legal comisioane de la ong-ul către care teatrul a virat aproape 200.000 de euro. Scandalul a luat proporţii nebănuite la începutul anului, când chiar Asociatia “Muze colorate” a acţionat în instanţă Teatrul Municipal “Bacovia”, pentru a-şi recupera o sumă de circa 100.000 de euro neplătită de acesta.
În toată această perioadă, conducerea Teatrului Municipal Bacovia a refuzat cu obstinaţie să dea publicității detaliile financiare ale Afacerii Theaterstock.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code